Toti ne straduim sa avem in fata copiilor nostri comportamente bune si foarte bune, prin care sa le dam un exemplu de "cum ar trebui sa se poarte in societate cu semenii lor." 

    Din numeroasele studii si cercetari, s-a dovedit faptul ca un comportament moral este invatat de catre copii prin observarea si imitarea modelelor adultilor. Prezenta modelelor de comportament util si generos s-a dovedit a fi foarte eficienta. Astfel, copiii sunt incurajati sa actioneze ei insisi in scop social benefic.

      Studiile arata ca un comportament altruist are o influenta sporita asupra copiilor. Astfel, la randul lor, incearca sa fie grijulii si generosi cu ceilalti. In copilaria mijlocie (4-6 ani) comportamentul altruist al copilului se bazeaza pe mediatori cognitivi sau prescriptii normative interiorizate. Copiii, in urma experientelor repetate alaturi de adulti cu un comportament altruist, i-au auzit pe verbalizand despre importanta actiunilor lor si au fost incurajati sa se poarte la fel. (Bryan si Walbeck, 1970)

      Copiii cu varste cuprinse intre 7 si 9 ani pot verbaliza spontan tipul de comportament altruist necesar pentru a putea ajuta. Acestia deja si-au formulat si insusit normele adecvate de comportament.

     Copiii mici, cu varste pana la 7 ani, sunt inca in cautare de modele in adulti, pentru a descoperi tipul adecvat de comportament si situatia in care poate fi aplicat. (Peterson, 1982)

      Cercetatorii au descoperit ca trasaturile adultilor au o influenta mare asupra dorintei si vointei copiilor de a imita un anumit comportament. Caldura si afectiunea au influente benefice in dezvoltarea comportamentului prosocial. Astfel, copilul este mai receptiv fata de adultul model care da dovada de afectiune si caldura in comportamentul sau.

     Cand vorbim despre un comportament care arata putere si influenta, acesta are o influenta mare asupra comportamentului copilului. Din cercetari rezulta ca mama, fata de tata  prin strategiile de disciplinare, are o influenta mai mare asupra comportamentului moral al copilului. Acest lucru se datoreaza si faptului ca, in cele mai multe cazuri, mama este cea care petrece cel mai mult timp cu copilul, deci reprezinta si principalul factor de disciplinare.

     In comportamentele noastre, ca modele ale copiilor, trebuie sa tinem cont ca exista o consecventa intre ceea ce zicem si ceea ce facem cu adevarat. Copiii aleg comportamentul cel mai generos, afectuos atunci cand adultii din jurul lor spun un lucru si fac altceva.

    Comportamentul prosocial este insusit de catre copii prin observarea si preluarea modelelor de comportament ale parintilor, adultilor in general. Caracteristicile comportamentului care cresc dorinta copiilor de a fi imitate sunt: caldura, puterea, competenta si, bineinteles, consecventa intre fapte si vorbe.

    Cand au de ales intre un comportament  rezistent in fata tentatiilor si altul care nu prezinta rezistenta, copiii il vor imita pe cel cu o rezistenta mai slaba. Daca adultul ii explica copilului despre comportamentul sau de autocontrol pentru a rezista tentatiilor (face apel la partile cognitiva si rationala), atunci sansele ca acest comportament sa fie imitat, cresc.

Articol inspirat din lucrarea "Psihologia varstelor"editia aIVa, autor Gratiela Sion (2007), Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Partea a II-a

"Fiecare poarta in sine o opinie despre sine si despre indatoririle vietii. O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa inteleag, fara ca el sa isi dea seama de ele." - Alfred Adler

RAZBUNAREA   

    Atat copilul, cat si adolescentul care actioneaza prin razbunare, se simt raniti, au fost marginalizati. De regula, acestia considera ca nu pot fi iubiti sau acceptati. Sunt siguri de faptul ca nu au putere si nu se pot face placuti decat daca ii ranesc pe ceilalti, asa cum si ei i-au ranit, la randul lor. Nu trebuie folosita niciun fel de pedeapsa verbala sau fizica cu acesti copii. Ei si-asa sunt dezarmati, considera ca nu sunt doriti. Prin pedeapsa li se dovedeste, inca o data ca sunt rai. Ii provoaca, lucru care face sa se repete razbunarea si conflictele.

• “ Viata te raneste, dar cel putin ma simt semnificativ cand lovesc inapoi”.
• “Oamenilor nu le pasa de mine, dar cel putin pot lovi inapoi atunci cand sunt ranit.”(F. Walton)

    Copilul cu un astfel de comportament este violent, brutal, cinic. Violenta este manifestata atat fizic, cat si verbal. Isi raneste fratii, colegii de scoala, adultii.

    Adultul trebuie sa-i arate aprecierea, sa-l implice in activitati in care sa-si manifeste sensibilitatea fata de el, sa-i aprecieze sincer actiunile si faptele. Pe copilul cu un astfel de comportament, adultul poate sa-l implice in activitatile lui, spunandu-i ca sunt foarte importante  pentru el (adultul) si, dupa finalizarea lor, sa se arate impresionat de contributia copilului.

    Trebuie sa i se arate dragoste, afectiune,  intelegere si prietenie. Este posibil sa nu primim acelasi comportament din partea lui, deoarece el inca cerceteaza “terenul”, ne incearca sa vada daca suntem bine intentionati. De aceea trebuie sa mentinem acest comportament pana cand ii castigam increderea si se convinge ca este in siguranta cu noi.

    Daca prin actiunile sale, simtim ca ne raneste, ii puteam spune deschis asta: “Am sentimentul ca vrei sa ma ranesti si imi pare rau pentru asta. Vreau sa stii ca eu nu vreau sa teranesc.” (F.Walton).

    Ii putem arata ca il intelegem, si, totodata sa-i spunem ca noi suntem bine intentionati fata de el: “Poate ca te simti ranit de viata si simti, la randul tau, nevoia sa ranesti sau sa te razbuni? Te pot asigura de un singur lucru. Eu nu vreau sa te ranesc.”  “Te porti asa pt ca vrei sa ma ranesti, pt ca vrei sa-ti ranesti colegii?” (F. Walton)

    In cazul adolescentilor, acestia simt nevoia sa riposteze. In relatia cu un adolescent razbunator, adultul trebuie sa renunte la pedeapsa si la impulsul de a se razbuna. Trebuie sa-i arate adolescentului intelegere si apropiere. Prin pedeapsa, cum am mentionat si mai sus, nu facem altceva decat sa-i alimentam si mai mult comportamentul razbunator. Procedand astfel, intervine lupta de putere “care pe care”.

    Scopul nostru este de avea o relatie apropiata, calda cu copiii si adolescentii. Chiar daca trebuie sa ne mentinem acest comportament pentru mai mult timp, ei se vor asigura la un moment dat de intentiile noastre sincere. Nu trebuie decat sa le oferim incredere.

INADECVAREA sau descurajarea folosita ca mijloc pentru a-si dovedi inadecvarea.

    Acest comportament poate fi interpretat ca o retragere din calea posibilului esec. Tinerii cu un astfel de comportament sunt descurajati si considera ca e mai bine pentru ei sa stea deoparte, sa nu se implice in actiuni. Ei nu fac nimic, nu au initiative. Chiar si atunci cand incearca ceva, renunta repede. Ce putem face noi, adultii, pentru a le oferi o speranta?           

    Trebuie sa-i asiguram ca pot gresi, ca greseala este sansa de a incerca din nou. Sa-si dea voie sa incerce, chiar daca nu au garantia succesului. De asemenea, intr-o discutie amicala, le putem spune ca standardele pe care si le stabilesc nu trebuie sa fie foarte inalte, totul trebuie sa fie parcurs pas cu pas. Sloganul lor trebuie sa fie: “Merita sa faci orice, atata timp cat te indrepti catre ceva.”

    La scoala pot fi usor observati prin atitudinea tacuta, absenta pe care o afiseaza. Adultii spun despre ei ca nu au probleme de disciplina. Pot manifesta o atitudine de supunere. Se intampla si sa nu frecventeze scoala, lucru care ingreuneaza si mai mult comunicarea cu ei, in final ajungandu-se la abandon scolar. In general, se izoleaza singuri de ceilalti.

    Acasa pot manifesta o atitudine solitara, refuza aproape orice activitate le este adresata, pe motiv ca “n-o sa iasa” sau ca nu o vor face bine. Acesti tineri e posibil sa gandeasca astfel: “Nu voi fi capabil sa ma ridic la inaltimea asteptarilor, dar cel putin, daca nu voi face nimic, ma vor lasa in pace”.(F. Walton)

    Abordarile verbale ale adultului, in procesul de sprijinire, ar putea fi urmatoarele: “Faptul ca nu faci lucruri, ar putea fi pentru ca simti ca nu vei fi capabil sa faci cum iti place, asa ca prefer sa nu faci nimic?”“Prin aceasta atitudine a ta am putea intelege ca vrei sa ii convingi pe ceilalti sa te lase in pace?”

    Cand ne-am hotarat sa actionam, trebuie sa le oferim incredere si curaj in propriile forte. Acesti tineri au mare nevoie de sprijin. Fiecare mica actiune sau initiativa proprie trebuie evidentiata si incurajata. Foarte important!! Nu trebuie sa le criticam greselile. In actiunile / lucrurile facute de ei, intotdeauna sa gasim aspectele pozitive, incurajatoare.

O tactica foarte buna in relatia cu acesti tineri este negocierea. Astfel, ii lasam sa vada ca suntem deschisi comunicarii, le acceptam, pe cat posibil, optiunile si, nu in ultimul rand, suntem constienti de capacitatile lor.

DISTRACTIA    

            Cand vine vorba de distractie, optiunile versus tentatii sunt variate. Este posibil ca adolescentul sa nu aleaga calea tocmai potrivita pentru a-si face viata mai interesanta. De aceea, e de datoria noastra, ca adulti, sa-l indreptam catre o “distractie utila” din toate punctele de vedere. Nu trebuie sa uitam ca parintii constituie cel mai bun exemplu de urmat, cel mai la indemana.

            In ghidarea catre posibilitati de a-si ocupa timpul liber, nu trebuie sa-i limitam in optiuni, ci, dimpotriva, sa le lasam libertatea de a alege. Ingradirea optiunilor ii poate determina sa aleaga “distractia inutila” pentru ei, care sa nu respecte norme de conduita etica si morala.

            In comunicarea cu adolescentul, adultul trebuie sa adopte o atitudine calma, de prietenie, deschidere si intelegere. Sa fie pregatit sa ofere solutii din care adolescentul sa poata alege. O posibila discutie ar putea avea urmatorul curs:

• “Am observat, in ultima vreme, ca timpul liber ti-ar permite sa faci si alte activitati decat cele legate de scoala. Uite, ai putea sa te gandesti daca ti-ar placea sa experimentezi un job part-time. Ce zici? Nu trebuie sa-mi dai un raspuns acum, ci doar sa te gandesti cum ar fi pentru tine.”
• “Ma gandeam sa-ti propun, poate ar fi interesant pentru tine sa urmezi niste cursuri la un club sportiv. Cum ti se pare? Stiu ca iti place sa faci miscare si poate ar fi bine sa fii coordonat de catre un antrenor. Gandeste-te, poate te-ar ajuta.”

            Daca adolescentul ezita pe moment, nu-l presati in oferirea unui raspuns. Doar asigurati-l ca sunteti alaturi de el, indiferent ce decizie ar lua si ca sunteti oricand dispus sa vorbiti despre asta, cand va dori.

Articol inspirat din:

Betty Lou Bettner si Amy Lew, 2010 - Raising kids who can (De ce are nevoie un copil pentru a reusi, traducere dr. Razvan Gogalniceanu) editura Ileana, Bucuresti.

Rudolf Dreikurs, 2011 - Happy children: a challenge to parents (Cum sa cresti copii fericiti, traducere - Anda Pacurar), editura IPPA, Bucuresti;

Francis Walton, 2012 - Winning teenagers and children over in home and school (Cum sa castigam de partea noastra copiii si adolescentii, acasa si la scoala,  traducere -  Ramona M. Covrig), editura IPPA, Bucuresti.

Partea I

“Cand vorbim de trainingul copiilor in privinta cooperarii, asta presupune si propria noastra cooperare. Nu inseamna ca o persoana ar trebui sa cedeze fata de alta, ci ar trebui sa fie un simt al miscarii tuturor impreuna, in armonie, catre scopul dorit”. -  Rudolf Dreikurs

    De multe ori, copiii si tinerii au comportamente care-i deranjeaza pe cei din jur, atat acasa cat si la scoala. In loc sa-i pedepsim frecvent, deseori rezolvand prea putin sau nimic, ei repetand comportamentul, putem avea discutii deschise cu ei, pasnice si prietenoase. De asemnea, trebuie sa le aratam incredere si ca vedem in ei o schimbare viitoare. Si in primul rand, sa le fim prieteni, sa avem o atitudine de deschidere fata de ei.

    Exista cinci scopuri gresite ale comportamentului copiilor/adolescentilor pe care trebuie sa le intelegem si sa le interpretam cat mai corect. Rolul nostru este de a-i face sa-si inteleaga propriile actiuni si de a-i sprijini intr-o schimbare benefica pt ei.

    Aceste actiuni nu sunt facute decat pentru a ne capta atentia, ei nefiind constienti de scopul pe care-l urmaresc prin acest comportament. Ne putem considera norocosi daca, printr-o discutie “de la egal la egal”, am reusit sa descoperim scopul comportamentului sau.

    Cele 5 scopuri gresite sunt:

• ATENTIA;
• PUTEREA (lupta pt putere);
• RAZBUNAREA; 
• INADECVAREA (descurajarea, folosita ca mijloc pt  a-si dovedi inadecvarea)
• DISTRACTIA.

ATENTIA

            Copilul vrea atentie din parte adultului.

            Adolescentul vrea atentie, mai degraba in grupul sau de prieteni. Ambii vor sa fie speciali.

    Ei doresc atentia necuvenita pentru a simti ca apartin. Astfel, vor gasi diverse mijloace prin care sa le atraga atentia celorlalti, sa-i “tina ocupati cu ei”. Scopul sau gresit este, mai degraba, sa atraga cat mai mult atentia de partea sa, decat sa participe efectiv la situatie.

           “Nu sunt spectaculos, dar cel putin nu voi fi trecut cu vederea daca pot obtine atentie speciala sau servicii”. ( F. Walton)

    Copilul are un comportament prin care: face multa galagie, vorbeste neintrebat, vrea sa iasa cu orice scop in evidenta, face mici rautati, este excesiv de activ.

    O posibila abordare verbala:

•  “Tu stii de ce faci asta?”   
• “Pot sa iti spun ce cred eu despre asta?”  
•  “Te-ai putea comporta asa pt ca te-ai gandit ca nu te voi observa?”
• “Ar putea fi pt ca vrei sa ma tii ocupat cu tine?”“Ar putea fi pt ca vrei sa ne uitam la tine?” (F. Walton)

    O interventie constructiva ar putea fi indreptarea lui catre activitati utile pentru situatia respectiva, integrative, atat la scoala, cat si acasa. Astfel, ii aratam ca apartine grupului de la scoala, respectiv familiei. Cei care abordeaza un astfel de comportament, manifesta dorinta de apartenenta la un anumit grup, la familie si pot fi copii descurajati, care simt ca nu apartin.

    Alta solutie de moment ar putea fi cea in care nu i se mai acorda atat de multa atentie. Daca persista in actiune, i se prezinta consecinta logica a faptei sale, si anume, ca va fi exclus, pt o anumita perioada, din activitatea grupului. I se va face precizarea ca va avea dreptul sa se reintoarca numai atunci cand se va potoli. Copilul nu trebuie sa interpreteze acest gest ca pe o pedeapsa, ca pe o excludere. De asemenea, ii dam posibilitatea sa aleaga singur daca si cand vrea sa se reintegreze in grup.

    Trebuie sa le aratam increderea noastra prin implicarea lor in activitatile utile. Trebuie sa stim cand, si mai ales in ce mod, sa le aratam atentia.

PUTEREA sau LUPTA  PENTRU  PUTERE   

         Cand un copil intra in lupta de putere cu adultul, o face dupa ce a fost fortat sa nu mai ceara atat de multa atentie necuvenita. El isi foloseste acum puterea pentru a-si infrange parintii. Se poate simti foarte satisfacut atunci cand refuza sa faca lucruri cerute de adult. El poate gandi ca, daca se conformeaza cererilor adultului, se va devaloriza personal foarte mult.

    Cand intalnim un astfel de comportament la adolescent, putem intelege ca acesta isi doreste sa fie la egalitate  cu adultul.

    Poate ca fiecare dintre noi, la un moment dat, in copilarie sau adolescenta am experimentat asta: ne-am dorit sa detinem puterea adultului. Ne-am dorit sa nu ni se mai spuna ce si cum sa facem, sa nu mai fim dirijati si controlati.

    In astfel de situatii, o discutie deschisa si prietenoasa poate face minuni. El trebuie sa stie ca scopul nostru nu este de a ne lupta cu el si ca ne dorim, sincer, sa fim prieteni. Ne-am dori sa ne spuna ceea ce face: grupul de prieteni din care face parte, cum isi planifica timpul liber, sa ne arate SINGUR notele si sa ne informeze despre situatia scolara.

    La randul nostru, cand el vine cu deschidere catre noi, dar noua nu ne convin anumite lucruri, sa nu-i aratam ostilitate. Ne putem exprima totusi parerea, insa fara a-i impune reguli sau a-i interzice, daca situatia nu e critica.“ O sa-ti spun acum ce cred eu despre…..Este doar o parere, tu esti liber sa faci cum vrei”.

    Procedand astfel, el vede deschiderea din partea noastra, cumva ca ii suntem alaturi si il intelegem. Insa, cel mai important, ii lasam libertatea de a alege, aratandu-i astfel ca avem incredere in el. Bineinteles, daca situatia este grava, in sensul ca a condus in stare de ebrietate sau implicarea in diverse scandaluri din cauza grupurilor frecventate, atunci se impun niste reguli stricte. De fapt, va simti, legal, pe pielea lui, consecinta faptei sale iresponsabile. Discutiile legate de apartenenta la diversele grupuri, nu tocmai benefice pt el, le vom avea acasa, in liniste, atunci cand si el este pregatit sa vorbeasca. Dar, cu siguranta, trebuie sa avem aceasta discutie!

    Copilul care cauta putere are un comportament agresiv, sfideaza autoritatea, refuza sa-si faca treaba, minte, refuza sa respecte anumite reguli, foloseste forta, incearca sa faca pe seful, isi arata pe fata nemultumirea, plange atunci cand lucrurile nu sunt asa cum vrea el.              

    De fapt, gandirea lui ar putea fi urmatoarea: “Poate nu voi fi un invingator, dar cel putin le voi arata ca nu ma pot infrange sau opri din a face cee ace vreau, sau sa ma convinga sa fac ce vor ei.”(F.Walton)

    Nu este indicat sa se intre intr-o lupt de putere, care, de altfel, n-ar fi benefica pentru niciuna dintre parti. De aici nu mai e decat un pas pentru ca adolescentul/ copilul sa fie agresiv, sa devina un mic tiran.

    O posibila abordare verbala din partea adultului ar putea fi formulata astfel: “Felul in care te porti se datoreaza faptului ca vrei sa imi arati ca poti face ce vrei si ca nimeni nu te poate convinge sa faci altfel?”(F.Walton)

    Trebuie sa stim ca acest comportament este orientat in directia de a demonstra ca nimeni si nimic nu il poate forta sa faca ceva.    

    De aceea, atitudinea adultului trebuie sa fie una de intelegere, prietenie si cooperare: “Eu nu te pot obliga/ determina/ forta sa faci asta, dar am totusi nevoie de ajutorul tau. Crezi ca ma poti ajuta?”(F. Walton)  Trebuie sa-i aratam ca el este important pentru noi. Si putem face asta intr-un mod util pentru el. Acestor copii le place sa fie importanti. Deci, sa le oferim ocazia de a fi importanti, intr-un mod constructiv!

    Sansele ca el sa coopereze sunt mari, deoarece i-am aratat deschidere, intelegere si cooperare. Un astfel de copil/ adolescent este obisnuit sa fie imediat doborat la pamant. De aceea, trebuie sa ne mentinem constanta atitudinea de deschidere si comunicare.

    De fiecare data cand copilul manifesta un comportament deviant, el retraieste o anumita anxietate, aceeasi de fiecare data. Aceasta anxietate se poate evita daca nu se mai repeta actiunea respectiva. Tendinta parintilor este de a pedepsi, dar prin aceasta tactica nu fac decat sa provoace niveluri ridicate de anxietate. Aceste tactici sunt mai putin eficiente, fata de tehnica de rationalizare, cea in care i se explica copilului unde a gresit si se cade de comun acord asupra gasirii unei solutii.

    Cercetarile din perspectiva behaviorista au demonstrat faptul ca pedeapsa este o forma de disciplinare cu scopul de a inhiba un comportament rau. Pedeapsa reprezinta o stimulare nociva pentru copil.

    Parintii apeleaza frecvent la metode care includ impunerea verbala sau /si forta fizica. Astfel de pedepse ii pot devaloriza copilului statutul de persoana cu valoare, il pot devaloriza ca individ. Se ajunge astfel la un cerc vicios in care copilul continua comportamentul rau, iar parintele pedeapsa. Este posibil sa evolueze foarte repede in forme de abuz.

    Iata care ar fi unele posibile motive pentru evitarea pedepselor:

1. Pedeapsa duce doar la suspendarea temporara a unui raspuns comportamental indizerabil, nu constituie o interdictie pe termen lung. Copilul pedepsit in mod frevent isi inhiba comportamentul nedorit in prezenta adultului care l-a pedepsit, dar imediat ce adultul dispare, se angajeaza din nou in acel comportament, scapand nepedepsit. Acesti copii, pe care parintii ii pedepsesc frecvent, devin agresivi si greu de controlat in afara familiei.

2. Pedeapsa care implica prejudicii verbale si fizice ofera copiilor exemple de agresiune indusa de adult, pe care le pot imita si introduce in propriul comportament. Pedeapsa aplicata de catre parinti se asociaza cu niveluri ridicate de agresivitate la copii. Acesti copii adopta, ca si adultii-model, aceleasi tehnici de pedepsire/violenta cand interactioneaza cu colegii lor. Comportamentele agresive manifestate de copiii abuzati fizic sunt extreme. Acasa si la scoala, ei ii ameninta verbal si fizic, atat pe colegi, cat si pe adulti. Copiii care nu au parte de un asemenea tratament, nu prezinta acest comportament.

3. Copiii pedepsiti frecvent invata foarte repede sa se apere, prin evitarea agentilor punitivi (cei care pedepsesc). Pentru a  invata comportamentul de evitare, acest lucru face ca rolul de agent socializator al parintilor sa se diminueze foarte mult. Astfel, sansele parintilor de a-i invata pe copii comportamente dezirabile scad.

4. In multe cazuri, pedeapsa functioneaza doar pentru a inhiba temporar comportamentul nedorit al copilului. Aceasta tehnica ofera o eliberare imediata, dar de scurta durata, a agentului punitiv. Astfel, se intareste aplicarea tehnicilor punitive. Parintele care foloseste pedeapsa, o va aplica, cu timpul, mult mai des, fapt care poate duce la producerea unor abuzuri foarte serioase asupra copilului.

    In cazul in care copilul manifesta un comportament neadecvat, refuza sa se conformeze unei reguli, ii putem prezenta consecinta logica a faptei. Adica ce se va intampla in mod natural, daca nu va continua sa manifeste acel comportament.

    In cazul in care copilul manifesta un comportament neadecvat, refuza sa se conformeze unei reguli, ii putem prezenta consecinta logica a faptei. Adica ce se va intampla in mod natural,daca nu va continua sa manifeste acel comportament.

    In continuare vom vorbi despre o serie de factori, fata de care raspunsurile copiilor la pedeapsa putem spune ca depind in mare masura: MOMENTUL  APLICARII  CONSECINTEI LOGICE;  INTENSITATEA  CONSECINTEI LOGICE;  CONSECVENTA;  TRASATURILE  AGENTULUI  PUNITIV; ARGUMENTAREA  VERBALA.

   MOMENTUL  APLICARII CONSECINTEI LOGICE – Consecinta logica trebuie aplicata imediat ce a fost manifestat comportamentul necorespunzator. Daca este aplicata mai tarziu, nu mai are efectul de remediere al comportamentului indizerabil. 

    Exemplu: Copilul se joaca cu mancarea la masa si varsa din supa. Parintele il va ruga sa stearga singur mizeria facuta. Cel mult i se va da copilului un servet pentru a sterge. Devine responsabilitatea lui de a repara ce a gresit.

    INTENSITATEA CONSECINTEI LOGICE – Consecinta logica si naturala trebuie sa fie pe masura greselii.  Nu trebuie sa se ajunga la ceva foarte sever. „Pedeapsa” foarte severa duce la riscuri, pentru ca nivelul ridicat de teama si anxietate pot interfera cu procesul cognitiv adaptativ si cu interiorizarea morala. 

    Exemplu: Copilul s-a jucat cu mingea in casa si a spart un ghiveci cu flori. Copilul va avea responsabilitatea de a strange mizeria facuta si de a inlocui ghiveciul spart. I se pot opri o parte din bani de buzunar, atat cat este valoarea ghiveciului. Nu va fi corect sa i se opreasca nici prea putini dar nici prea multi. Cum, de asemenea, nu ar fi corect sa i se ceara sa cumpere mai multe ghivece.

    CONSECVENTA – Pentru a reduce comportamentul necorespunzator al copilului, parintele trebuie sa actioneze cu aceeasi intensitate. Regulile cu inconsecventa si intermitenta au ca rezultat grade ridicate de agresivitate si nesubordonare din partea copilului. 

    TRASATURILE  AGENTULUI  PUNITIV – Cand intre parinte si copil exista o relatie apropiata, pedeapsa produce imediat inhibarea comportamentului nedorit. Prin pedeapsa, copiii percep o intrerupere a relatiei parentale. De aceea, sunt motivati sa o recastige printr-un comportament bun, corespunzator. 

    ARGUMENTAREA  VERBALA ofera copilului motivele pentru a nu mai avea un comportament necorespunzator. Aici apare inductia si disciplinarea inductiva. 

    Prin inductie intelegem verbalizarea catre copil despre modul in care comportamentul lor ii afecteaza pe cei din jur. Li se ofera instructiuni despre cum sa se poarte in anumite situatii sau de ce li s-a aplicat o anumita pedeapsa.

    Disiplinarea inductiva este recomandat a se face in cazul copiilor cu varste scolare, deoarece acestia, spre deosebire de cei prescolari, pot intelege mai bine modalitatea de gandire a parintilor. 

    ARGUMENTAREA  VERBALA elimina elementele care contribuie la diminuarea eficientei pedepsei. Daca se introduce un argument cognitiv, o pedeapsa de intensitate mica poate fi la fel de eficienta ca si una cu o intensitate crescuta. Pentru ca argumentarea sa fie eficienta, ea trebuie sa fie in raport cu nivelul de dezvoltare intelectuala al copilului. Daca acesta nu intelege argumentul, nu poate sa-si schimbe comportamentul neadecvat. 

    O alta metoda de reducere a comportamentului neadecvat este SCOATEREA  DIN  CONTEXT. In momentul in care copilul are un comportament indizerabil, trebuie scos imediat din contextul actiunii si sa i se ofere ocazii de reintarire pozitiva, pana cand este gata sa se comporte acceptabil. 

    RETRAGEREA  PRIVILEGIILOR  (retragerea banilor de buzunar sau interzicerea unor activitati placute) ar putea fi o alta metoda de pedeapsa. Aceste metode ar putea fi o alternativa la pedeapsa fizica sau verbala. De asemenea, prin folosirea lor putem evita aparitia efectelor secundare nedorite ale pedepsei.  

Bibliografie:

Betty Lou Bettner si Amy Lew (2010) - Raising kids who can (De ce are nevoie un copil pentru a reusi, traducere dr. Razvan Gogalniceanu) editura Ileana, Bucuresti.

Francis Walton (2012) - Winning teenagers and children over in home and school (Cum sa castigam de partea noastra copiii si adolescentii, acasa si la scoala,  traducere -  Ramona M. Covrig), editura IPPA, Bucuresti;

Gratiela Sion (2007) Psihologia varstelor, Editia a IV-a, editura: Fundatia Romania de Maine, Bucuresti;

    In educarea copiilor, asa cum spune si Rudolf Dreikurs “cea mai mare problema este nu ca parintii nu sunt buni, ci este aceea ca sunt prea buni!”

    Toti ne dorim sa avem copii fericiti, copii bine crescuti, care sa raspunda cerintelor noastre si ale societatii, intr-un mod cat mai bun.

    Sa-ti doresti ce e mai bine pentru copilul tau, sa vrei sa-i oferi tot ce nu ai avut tu, poate fi periculos daca duci la extrema aceste lucruri. Totul trebuie oferit cu masura, altfel vei avea un copil rasfatat, un copil care considera ca totul i se cuvine, un copil care nu va intelege valoarea lucrurilor.

    Peste 80 % din copii sunt rasfatati, mai mult sau mai putin. A rasfata inseamna sa faci in repetate randuri pentru copilul tau lucruri pe care le poate face si el (de exemplu: sa-i legi sireturile la pantofi de fiecare data cand vreti sa iesiti, desi el stie de luni bune sa faca acest lucru, etc.).

    In incercarile noastre bine intentionate de a-i educa, ii invatam respectul fata de ceilalti, dar si fata de ei insisi. Inainte de toate, noi, adultii, trebuie sa-i aratam copilului ca noi il respectam.

    “Respectul pentru copil inseamna sa il privim ca pe un om care are aceleasi drepturi de a decide ca si noi. Dar drepturi egale nu inseamna ca un copil poate face ce face adultul. Fiecare membru al familiei are un rol diferit si fiecare are dreptul de a fi respectat in acel rol”.(Rudolf  Dreikurs)

     Din experienta acumulata de-a lungul timpului, am realizat un lucru, si anume, faptul ca trebuie sa tratam copiii si adolescentii ca pe egalii nostri. Este adevarat, unii dintre dumneavoastra veti spune: “ Dar nu pot sa fac asta, pentru ca am mult mai multa experienta decat copilul meu si, pana la urma, cum poate sti un copil ce e cel mai bine pentru el?”

     Surprinzator, copilul stie foarte bine ce nevoi are. Trebuie doar sa avem rabdare sa ascultam ce ne spune ca isi doreste.

    Iata o situatie: Intr-un magazin un copil vede o revista pentru copii. “Mami poti sa mi-o iei si mie?” Mama se uita la revista si realizeaza ca nu e interesanta. “Mai ai reviste acasa tot ca asta. Ce vrei sa faci tu cu ea? Mai bine iti iau o prajitura.” Mama a luat deja decizia care considera ca e mai utila pentru copil. Dar daca ar fi avut rabdare sa vada ce isi dorea copilul…”Dar vroiam sa o citesc.”

    Alegerile pe care le consideram utile pentru copiii nostri pot fi uneori eronate. Noi suntem expertii vietii noatre. De ce copilul nu ar putea sti ce are el nevoie cu adevarat?

    Pe intregul lor parcurs de dezvoltare si experimentare, ii putem indruma, ghida si sprijini in hotararile pe care le iau si in experientele pe care le traiesc. Nu in ultimul rand, si probabil cel mai important lucru, sa fim foarte atenti la ceea ce simt copiii nostri. Nu trebuie sa uitam ca si ei, la fel ca si noi, sunt OAMENI si au EMOTII si SENTIMENTE. Noi, adultii, pentru ca avem o experienta mai vasta, ii puteam ajuta sa le inteleaga si sa le exprime cat mai bine.

    In momentul in care copilul / adolescentul realizeaza ca suntem interesati in mod direct de experienta pe care o traieste, deja increderea si cooperarea sunt pe jumatate castigate. Intr-adevar, nu trebuie sa uitam de reguli, pentru ca ele ne organizeaza mult mai bine actiunile si intreaga viata. Putem incerca sa le stabilim impreuna cu ei. Sa vada ca le oferim sansa de a-si exprima opinia. De asemenea, ii putem implica in “treburile de adulti”. Acasa sa le dam sarcini pe care, de obicei, le faceau doar parintii: treburi de gospodarie, etc. La scoala, sa-i sprijinim in a-si crea propriile reguli de organizare in clasa.

    De cele mai multe ori trebuie sa ne ferim sa-i rasfatam. Da, il putem ghida, supraveghea, dar nu sa facem efectiv lucrul in locul lui. In cazul in care refuza sa faca un lucru, sa se conformeze unei reguli, ii putem prezenta consecinta logica a faptei. Adica ce se va intampla in mod natural, daca nu va face lucrul respectiv:

• “Daca nu te vei incalta singur, vei ramane acasa, pentru ca ceilalti sunt deja pregatiti sa plece.“
• “Daca nu vei veni acasa (nu vei veni sa te asezi la masa) la ora cinei, nu vei mai manca in seara asta, ci abia maine dimineata.”
• “Daca nu iti vei face temele singur si nu te vei interesa de bunul mers al scolii, vei avea rezultate slabe la invatatura, vei fi sanctionat, etc.”

    Intr-adevar, acest comportament din partea parintilor necesita multa rabdare si timp, dar va reusi in final. Atitudinea si comportamentul copilului se vor modifica simtitor, cand va trai pe pielea lui “consecintele logice” ale faptelor sale. Important este sa fim consecventi in ceea ce facem sau zicem (daca am facut o promisiune sa o respectam, daca am facut o regula sa o respectam toti). De asemenea, nu trebuie sa ne oprim din sustinerea copilului, pentru ca si acesta este tot un ajutor, o incurajare.

    Copilul trebuie incurajat. Atat verbal, prin diverse aprecieri, cat si prin actiuni. Dandu-le diverse sarcini, adaptate nivelului lor de realizare, le aratam ca ne pasa de ei si le oferim incredere. Chiar daca sarcina nu a fost indeplinita in totalitate asa cum ne asteptam, copilul TREBUIE  INCURAJAT  PENTRU  CAT  A  FACUT. Pana la urma, el si-a dat toata silinta si a facut cum a stiut mai bine. Ii putem arata si varianta noastra.

    Sa privim putin urmatorul exemplu: Copilul a fost rugat sa aseze masa, dar acesta a uitat servetelele. “Ai uitat servetelele, dar apreciez cum ai asezat restul mesei. Farfuriile si tacamurile le-ai pus asa cum te-am rugat.”

    Cand avem o situatie cu un comportament indizerabil, cel mai indicat mod de a lamuri lucrurile este sa avem o discutie pasnica cu copilul. Sa dicutam pe un ton calm si prietenos, pentru a vedea care a fost scopul actiunii lui.

    In viata, toti ne miscam cu un scop, constient sau neconstient. Daca in urma discutiei, copilul realizeaza scopul actiunii sale, il putem ruga sa-si imagineze situatia altfel decat a fost, cu un comportament corespunzator. Ii putem spune ca data viitoare, cand va fi nevoit sa treaca printr-o experienta asemanatoare, sa se gandeasca la situatia de acum si sa aplice varianta buna de comportament pe care tocmai ne-a relatat-o.

 “Cea mai mare problema este nu ca parintii nu sunt buni, ci este aceea ca sunt prea buni!” – Rudolf Dreikurs

            A fi parinte este o mare provocare. De ce? Pentru ca sarcina ta este sa inveti copiii sa foloseasca comportamente adecvate si cooperante in societate, sa devina adulti responsabili (sa-i pregatesti pentru viata, sa-i inveti sa faca fata vietii, sa-i pregatesti pentru posibile dezamagiri, etc.) toate acestea intr-un mediu iubitor si incurajator.

            In scopul de a veni in ajutorul parintilor la indrumarea copiilor lor, recomandam urmatoarele principii adleriene de crestere a copiilor:

Principii adleriene de crestere a copilului (dupa Rudolf Dreikurs)

1. Incurajati copilul

2. Evitati pedeapsa si recompensa

3. Uilizati consecinta logica si naturala

4. Fiti fermi fara a domina

5. Respectati copilul

6. Induceti respectul pentru ordine

7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti

8. Eliminati critica si minimalizati greselile

9. Mentineti rutina

10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)

11. Castigati cooperarea

12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor

13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati

confruntarile de putere)

14. Retrageti-va din conflict

15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.

16. Nu alungati muste (exasperati de comportamentele deranjante, inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)

17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,

18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.

19. Stapaniti-va supra-protectia

20. Stimulati independenta. ,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face singur,,.

21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii

22. Nu va lasati condusi de frica

23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti)

24. Evitati capcanele milei

25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai mare de timp si nu,, acum si aici”.

26. Tineti-va de cuvant - fiti consecventi

27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, considerati-i egali intre ei si priviti-i ca egali!

28. Ascultati!

29. Tineti cont de tonul vocii dvs

30. Luati-o mai incet, sau incetul cu incetul!

31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,

32. Distrati-va impreuna

33. Vorbiti cu ei, nu lor !

34. Infiintati un consiliu de familie