DESPRE COMPORTAMENTELE GRESITE ALE COPIILOR SI ADOLESCENTILOR
Partea a II-a
"Fiecare poarta in sine o opinie despre sine si despre indatoririle vietii. O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa inteleag, fara ca el sa isi dea seama de ele." - Alfred Adler
RAZBUNAREA 
Atat copilul, cat si adolescentul care actioneaza prin razbunare, se simt raniti, au fost marginalizati. De regula, acestia considera ca nu pot fi iubiti sau acceptati. Sunt siguri de faptul ca nu au putere si nu se pot face placuti decat daca ii ranesc pe ceilalti, asa cum si ei i-au ranit, la randul lor. Nu trebuie folosita niciun fel de pedeapsa verbala sau fizica cu acesti copii. Ei si-asa sunt dezarmati, considera ca nu sunt doriti. Prin pedeapsa li se dovedeste, inca o data ca sunt rai. Ii provoaca, lucru care face sa se repete razbunarea si conflictele.
- “ Viata te raneste, dar cel putin ma simt semnificativ cand lovesc inapoi”.
- “Oamenilor nu le pasa de mine, dar cel putin pot lovi inapoi atunci cand sunt ranit.”(F. Walton)
Copilul cu un astfel de comportament este violent, brutal, cinic. Violenta este manifestata atat fizic, cat si verbal. Isi raneste fratii, colegii de scoala, adultii.
Adultul trebuie sa-i arate aprecierea, sa-l implice in activitati in care sa-si manifeste sensibilitatea fata de el, sa-i aprecieze sincer actiunile si faptele. Pe copilul cu un astfel de comportament, adultul poate sa-l implice in activitatile lui, spunandu-i ca sunt foarte importante pentru el (adultul) si, dupa finalizarea lor, sa se arate impresionat de contributia copilului.
Trebuie sa i se arate dragoste, afectiune, intelegere si prietenie. Este posibil sa nu primim acelasi comportament din partea lui, deoarece el inca cerceteaza “terenul”, ne incearca sa vada daca suntem bine intentionati. De aceea trebuie sa mentinem acest comportament pana cand ii castigam increderea si se convinge ca este in siguranta cu noi.
Daca prin actiunile sale, simtim ca ne raneste, ii puteam spune deschis asta: “Am sentimentul ca vrei sa ma ranesti si imi pare rau pentru asta. Vreau sa stii ca eu nu vreau sa teranesc.” (F.Walton).
Ii putem arata ca il intelegem, si, totodata sa-i spunem ca noi suntem bine intentionati fata de el: “Poate ca te simti ranit de viata si simti, la randul tau, nevoia sa ranesti sau sa te razbuni? Te pot asigura de un singur lucru. Eu nu vreau sa te ranesc.” “Te porti asa pt ca vrei sa ma ranesti, pt ca vrei sa-ti ranesti colegii?” (F. Walton)
In cazul adolescentilor, acestia simt nevoia sa riposteze. In relatia cu un adolescent razbunator, adultul trebuie sa renunte la pedeapsa si la impulsul de a se razbuna. Trebuie sa-i arate adolescentului intelegere si apropiere. Prin pedeapsa, cum am mentionat si mai sus, nu facem altceva decat sa-i alimentam si mai mult comportamentul razbunator. Procedand astfel, intervine lupta de putere “care pe care”.
Scopul nostru este de avea o relatie apropiata, calda cu copiii si adolescentii. Chiar daca trebuie sa ne mentinem acest comportament pentru mai mult timp, ei se vor asigura la un moment dat de intentiile noastre sincere. Nu trebuie decat sa le oferim incredere.
INADECVAREA sau descurajarea folosita ca mijloc pentru a-si dovedi inadecvarea.
Acest comportament poate fi interpretat ca o retragere din calea posibilului esec. Tinerii cu un astfel de comportament sunt descurajati si considera ca e mai bine pentru ei sa stea deoparte, sa nu se implice in actiuni. Ei nu fac nimic, nu au initiative. Chiar si atunci cand incearca ceva, renunta repede. Ce putem face noi, adultii, pentru a le oferi o speranta?
Trebuie sa-i asiguram ca pot gresi, ca greseala este sansa de a incerca din nou. Sa-si dea voie sa incerce, chiar daca nu au garantia succesului. De asemenea, intr-o discutie amicala, le putem spune ca standardele pe care si le stabilesc nu trebuie sa fie foarte inalte, totul trebuie sa fie parcurs pas cu pas. Sloganul lor trebuie sa fie: “Merita sa faci orice, atata timp cat te indrepti catre ceva.”
La scoala pot fi usor observati prin atitudinea tacuta, absenta pe care o afiseaza. Adultii spun despre ei ca nu au probleme de disciplina. Pot manifesta o atitudine de supunere. Se intampla si sa nu frecventeze scoala, lucru care ingreuneaza si mai mult comunicarea cu ei, in final ajungandu-se la abandon scolar. In general, se izoleaza singuri de ceilalti.
Acasa pot manifesta o atitudine solitara, refuza aproape orice activitate le este adresata, pe motiv ca “n-o sa iasa” sau ca nu o vor face bine. Acesti tineri e posibil sa gandeasca astfel: “Nu voi fi capabil sa ma ridic la inaltimea asteptarilor, dar cel putin, daca nu voi face nimic, ma vor lasa in pace”.(F. Walton)
Abordarile verbale ale adultului, in procesul de sprijinire, ar putea fi urmatoarele: “Faptul ca nu faci lucruri, ar putea fi pentru ca simti ca nu vei fi capabil sa faci cum iti place, asa ca prefer sa nu faci nimic?”“Prin aceasta atitudine a ta am putea intelege ca vrei sa ii convingi pe ceilalti sa te lase in pace?”
Cand ne-am hotarat sa actionam, trebuie sa le oferim incredere si curaj in propriile forte. Acesti tineri au mare nevoie de sprijin. Fiecare mica actiune sau initiativa proprie trebuie evidentiata si incurajata. Foarte important!! Nu trebuie sa le criticam greselile. In actiunile / lucrurile facute de ei, intotdeauna sa gasim aspectele pozitive, incurajatoare.
O tactica foarte buna in relatia cu acesti tineri este negocierea. Astfel, ii lasam sa vada ca suntem deschisi comunicarii, le acceptam, pe cat posibil, optiunile si, nu in ultimul rand, suntem constienti de capacitatile lor.
DISTRACTIA
Cand vine vorba de distractie, optiunile versus tentatii sunt variate. Este posibil ca adolescentul sa nu aleaga calea tocmai potrivita pentru a-si face viata mai interesanta. De aceea, e de datoria noastra, ca adulti, sa-l indreptam catre o “distractie utila” din toate punctele de vedere. Nu trebuie sa uitam ca parintii constituie cel mai bun exemplu de urmat, cel mai la indemana.
In ghidarea catre posibilitati de a-si ocupa timpul liber, nu trebuie sa-i limitam in optiuni, ci, dimpotriva, sa le lasam libertatea de a alege. Ingradirea optiunilor ii poate determina sa aleaga “distractia inutila” pentru ei, care sa nu respecte norme de conduita etica si morala.
In comunicarea cu adolescentul, adultul trebuie sa adopte o atitudine calma, de prietenie, deschidere si intelegere. Sa fie pregatit sa ofere solutii din care adolescentul sa poata alege. O posibila discutie ar putea avea urmatorul curs:
- “Am observat, in ultima vreme, ca timpul liber ti-ar permite sa faci si alte activitati decat cele legate de scoala. Uite, ai putea sa te gandesti daca ti-ar placea sa experimentezi un job part-time. Ce zici? Nu trebuie sa-mi dai un raspuns acum, ci doar sa te gandesti cum ar fi pentru tine.”
- “Ma gandeam sa-ti propun, poate ar fi interesant pentru tine sa urmezi niste cursuri la un club sportiv. Cum ti se pare? Stiu ca iti place sa faci miscare si poate ar fi bine sa fii coordonat de catre un antrenor. Gandeste-te, poate te-ar ajuta.”
Daca adolescentul ezita pe moment, nu-l presati in oferirea unui raspuns. Doar asigurati-l ca sunteti alaturi de el, indiferent ce decizie ar lua si ca sunteti oricand dispus sa vorbiti despre asta, cand va dori.
Articol inspirat din:
Betty Lou Bettner si Amy Lew, 2010 - Raising kids who can (De ce are nevoie un copil pentru a reusi, traducere dr. Razvan Gogalniceanu) editura Ileana, Bucuresti.
Rudolf Dreikurs, 2011 - Happy children: a challenge to parents (Cum sa cresti copii fericiti, traducere - Anda Pacurar), editura IPPA, Bucuresti;
Francis Walton, 2012 - Winning teenagers and children over in home and school (Cum sa castigam de partea noastra copiii si adolescentii, acasa si la scoala, traducere - Ramona M. Covrig), editura IPPA, Bucuresti.
