Cum sa ne intelegem copilul
In educarea copiilor, asa cum spune si Rudolf Dreikurs “cea mai mare problema este nu ca parintii nu sunt buni, ci este aceea ca sunt prea buni!”
Toti ne dorim sa avem copii fericiti, copii bine crescuti, care sa raspunda cerintelor noastre si ale societatii, intr-un mod cat mai bun.
Sa-ti doresti ce e mai bine pentru copilul tau, sa vrei sa-i oferi tot ce nu ai avut tu, poate fi periculos daca duci la extrema aceste lucruri. Totul trebuie oferit cu masura, altfel vei avea un copil rasfatat, un copil care considera ca totul i se cuvine, un copil care nu va intelege valoarea lucrurilor.
Peste 80 % din copii sunt rasfatati, mai mult sau mai putin. A rasfata inseamna sa faci in repetate randuri pentru copilul tau lucruri pe care le poate face si el (de exemplu: sa-i legi sireturile la pantofi de fiecare data cand vreti sa iesiti, desi el stie de luni bune sa faca acest lucru, etc.).
In incercarile noastre bine intentionate de a-i educa, ii invatam respectul fata de ceilalti, dar si fata de ei insisi. Inainte de toate, noi, adultii, trebuie sa-i aratam copilului ca noi il respectam.
“Respectul pentru copil inseamna sa il privim ca pe un om care are aceleasi drepturi de a decide ca si noi. Dar drepturi egale nu inseamna ca un copil poate face ce face adultul. Fiecare membru al familiei are un rol diferit si fiecare are dreptul de a fi respectat in acel rol”.(Rudolf Dreikurs)
Din experienta acumulata de-a lungul timpului, am realizat un lucru, si anume, faptul ca trebuie sa tratam copiii si adolescentii ca pe egalii nostri. Este adevarat, unii dintre dumneavoastra veti spune: “ Dar nu pot sa fac asta, pentru ca am mult mai multa experienta decat copilul meu si, pana la urma, cum poate sti un copil ce e cel mai bine pentru el?”
Surprinzator, copilul stie foarte bine ce nevoi are. Trebuie doar sa avem rabdare sa ascultam ce ne spune ca isi doreste.
Iata o situatie: Intr-un magazin un copil vede o revista pentru copii. “Mami poti sa mi-o iei si mie?” Mama se uita la revista si realizeaza ca nu e interesanta. “Mai ai reviste acasa tot ca asta. Ce vrei sa faci tu cu ea? Mai bine iti iau o prajitura.” Mama a luat deja decizia care considera ca e mai utila pentru copil. Dar daca ar fi avut rabdare sa vada ce isi dorea copilul…”Dar vroiam sa o citesc.”
Alegerile pe care le consideram utile pentru copiii nostri pot fi uneori eronate. Noi suntem expertii vietii noatre. De ce copilul nu ar putea sti ce are el nevoie cu adevarat?
Pe intregul lor parcurs de dezvoltare si experimentare, ii putem indruma, ghida si sprijini in hotararile pe care le iau si in experientele pe care le traiesc. Nu in ultimul rand, si probabil cel mai important lucru, sa fim foarte atenti la ceea ce simt copiii nostri. Nu trebuie sa uitam ca si ei, la fel ca si noi, sunt OAMENI si au EMOTII si SENTIMENTE. Noi, adultii, pentru ca avem o experienta mai vasta, ii puteam ajuta sa le inteleaga si sa le exprime cat mai bine.
In momentul in care copilul / adolescentul realizeaza ca suntem interesati in mod direct de experienta pe care o traieste, deja increderea si cooperarea sunt pe jumatate castigate. Intr-adevar, nu trebuie sa uitam de reguli, pentru ca ele ne organizeaza mult mai bine actiunile si intreaga viata. Putem incerca sa le stabilim impreuna cu ei. Sa vada ca le oferim sansa de a-si exprima opinia. De asemenea, ii putem implica in “treburile de adulti”. Acasa sa le dam sarcini pe care, de obicei, le faceau doar parintii: treburi de gospodarie, etc. La scoala, sa-i sprijinim in a-si crea propriile reguli de organizare in clasa.
De cele mai multe ori trebuie sa ne ferim sa-i rasfatam. Da, il putem ghida, supraveghea, dar nu sa facem efectiv lucrul in locul lui. In cazul in care refuza sa faca un lucru, sa se conformeze unei reguli, ii putem prezenta consecinta logica a faptei. Adica ce se va intampla in mod natural, daca nu va face lucrul respectiv:
- “Daca nu te vei incalta singur, vei ramane acasa, pentru ca ceilalti sunt deja pregatiti sa plece.“
- “Daca nu vei veni acasa (nu vei veni sa te asezi la masa) la ora cinei, nu vei mai manca in seara asta, ci abia maine dimineata.”
- “Daca nu iti vei face temele singur si nu te vei interesa de bunul mers al scolii, vei avea rezultate slabe la invatatura, vei fi sanctionat, etc.”
Intr-adevar, acest comportament din partea parintilor necesita multa rabdare si timp, dar va reusi in final. Atitudinea si comportamentul copilului se vor modifica simtitor, cand va trai pe pielea lui “consecintele logice” ale faptelor sale. Important este sa fim consecventi in ceea ce facem sau zicem (daca am facut o promisiune sa o respectam, daca am facut o regula sa o respectam toti). De asemenea, nu trebuie sa ne oprim din sustinerea copilului, pentru ca si acesta este tot un ajutor, o incurajare.
Copilul trebuie incurajat. Atat verbal, prin diverse aprecieri, cat si prin actiuni. Dandu-le diverse sarcini, adaptate nivelului lor de realizare, le aratam ca ne pasa de ei si le oferim incredere. Chiar daca sarcina nu a fost indeplinita in totalitate asa cum ne asteptam, copilul TREBUIE INCURAJAT PENTRU CAT A FACUT. Pana la urma, el si-a dat toata silinta si a facut cum a stiut mai bine. Ii putem arata si varianta noastra.
Sa privim putin urmatorul exemplu: Copilul a fost rugat sa aseze masa, dar acesta a uitat servetelele. “Ai uitat servetelele, dar apreciez cum ai asezat restul mesei. Farfuriile si tacamurile le-ai pus asa cum te-am rugat.”
Cand avem o situatie cu un comportament indizerabil, cel mai indicat mod de a lamuri lucrurile este sa avem o discutie pasnica cu copilul. Sa dicutam pe un ton calm si prietenos, pentru a vedea care a fost scopul actiunii lui.
In viata, toti ne miscam cu un scop, constient sau neconstient. Daca in urma discutiei, copilul realizeaza scopul actiunii sale, il putem ruga sa-si imagineze situatia altfel decat a fost, cu un comportament corespunzator. Ii putem spune ca data viitoare, cand va fi nevoit sa treaca printr-o experienta asemanatoare, sa se gandeasca la situatia de acum si sa aplice varianta buna de comportament pe care tocmai ne-a relatat-o.
